Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Solistul trupei Carla`s Dream are pasiunea de a umbla, indiferent de situație, cu figura vopsită în fel și chip, foarte puțini fiind cei care îi cunosc, cu adevărat, fața. Iar din acest motiv, cei de la X Factor au găsit o variantă care nu îi va putea face să se trezească cu vreaun al bărbat care, vopsit pe față, să se dea ca fiind solitul trupei din Republica Moldova.
Mai exact, pentru că solistul formației care, din acest sezon, este membru al juriului emisiunii X Factor, umblă tot timpul cu fața acoperită de un machiaj extravagant, cei care se ocupă de concursul de talente l-au pus pe artist ca, la semnarea contractului, să facă un gest nemaiauzit în lumea televiziunii de la noi. Mai exact, pe lângă datele de identificare, aceștia au prelevat și amprentele cântărețului. Iar acum, de fiecare dată când are de filmat ceva penjtru noul sezon al concursului de talente, artistul este nevoit să se identifice cu un scaner portabil de amprente pentru ca cei din jur să fie convinși că este el cel care ia loc la masa juriului și că nu a fost înlocuit de un alt tânăr, mascat în același fel.
Carla's Dreams va fi noul jurat de la X Factor şi gândurile cu care va păşi pe scenă nu sunt unele la care te-ai fi gândit. Reporterii Antenei Stars au avut un interviu cu artistul, iar acesta i-a mărturisit ce se află sub pictura pe care o poartă mereu.
„Nu, asta nu-i faţa mea. Eu în zilele obişnuite arăt altfel. Delia m-a văzut fără mască. Fără mască arăt foarte rău. De asta şi port mască că-s foarte urât. Nu arăt înfricoşător, ci greţos aşa. Sunt antonimul la simpatic”, a declarat Carla's Dreams. Sursa: spynews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.